Călătoresc cât de mult pot, în limita timpului liber, a resurselor financiare și a deciziei celorlalți din familie. 

Cândva, călătoream din plăcere superficială. Acum o fac din curiozitate, din dorința de a înțelege mai bine lumea din jur și cu speranța că voi deveni o persoană mai buna și mai înțeleaptă.

Mi se par plictisitoare persoanele care fac turism din snobism și vor doar să bifeze locații. Nu-i înțeleg pe cei care merg la Paris și se extaziază în fața magazinelor de pe Champs Elysees.

Pe cei care în călătorii inventează motive ca să mănânce la Burger King. Pe cei care, cred eu, trecând prin lume rămân limitați și goi. 

Spre deosebire de trecut când apreciam „gașca”, acum călătoresc în grup restrâns, pentru că nu mai am răbdare pentru snobisme și prostii.

Călătoresc pentru că am fost săracă. Călătoresc pentru că sunt în continuare săracă. Călătoresc, poate, cu speranța că voi intra în lumea de dincolo mai bogată sufletește decât am trăit aici.

Călătoria e ca o carte pe care o citești instantaneu și tangibil.